Azi spun MULŢUMESC!!!

Mulţumesc, un cuvânt frumos şi la îndemâna oricui, dar de multe ori uitat, şters din vocabularul nostru, înlocuit cu un „tx” spus repejor parcă pentru a nu fi detectat. Ne este oare ruşine să fim civilizaţi şi să folosim cuvinte gen: mulţumesc frumos, te rog frumos, iartă-mă?! Cu ceva ani în urmă, dacă nu mă înşel între anii 50-60 era la modă să fii manierat, educat, să arăţi că ştii să te porţi cu o doamnă. Astăzi de cele mai multe ori, să stai pe scaun în autobuz şi o femeie însărcinată în picioare lângă tine, este un lucru cool, să ocupi tot trotuarul cu gaşca ta de pletoşi iar mama cu copilul în braţe să meargă pe stradă, e un lucru normal. Ne lovim zilnic de asemenea „normalităţi” care devin generale odată cu trecerea timpului. Vreau să spun stop acestor lucruri, cred că este frumos să ştim să spunem un mulţumesc frumos chiar şi la magazinul de pâine, sau la orice gest mărunt făcut de altcineva pentru confortul nostru.

În primul rând spun mulţumesc Lui Dumnezeu, cred în El şi cred că datorită Lui exist.

Mulţumesc părinţilor care, prin devotament şi dăruire de sine m-au crescut cu toată dragostea, mi-au dăruit educaţie, mi-au dăruit tot ce era necesar unui trai lipsit de griji. De abia acum când grijile mă apasă şi pe mine, am ajuns să îi înţeleg pe deplin şi să le înţeleg frământările ce nu le înţelegeam în anii copilăriei.

Spun pe această cale mulţumesc doamnei învăţătoare, doamnelor şi domnilor profesori pe care i-am „chinuit” în şcoli.

Mulţumesc persoanei care stă în spatele acestui blog, care corectează tot ce debitează a mea minte, care cosmetizează toate postările şi le face citibile. Eu sunt cu creaţia dar ea este cu adevărata muncă depusă pentru orice postare.

Mulţumesc totodată şefilor mei care mi-au oferit încredere. Totodată mulţumesc colegilor de muncă, colegilor de şcoală, prietenilor, cunoscuţilor.

Mulţumesc celor ce au avut o influenţă în viaţa mea, celor care m-au ghidat, uneori fără să îşi dea seama.

Mulţumesc!

Încotro?!

Un articol recent dintr-o publicaţie naţională m-a şocat. Se spunea despre elevii unui anumit juteţ că “parcă au dat BAC-ul la o limbă străină nu la limba română”, vis-a-vis de sesiunea de toamnă a bacalaureatului. Mulţi dintre elevi au primit calificativul de “utilizator de nivel mediu”. Cum este posibil aşa ceva? Şi totuşi este adevărat, mulţi din generaţia tinerilor din ziua de azi nu ştiu nici măcar regulile elementare de vorbire şi scriere a limbii române, ce să mai vorbim de gramatică?! În acest caz trist viitor ne aşteaptă, mai ales când vor intra pe mâinile lor instituţiile publice şi posturile cu responsabilitate majoră.

Cauzele pe care le văd eu se găsesc în mediul lor de dezvoltare, în mediul în care au fost crescuţi, părinţii ce i-au avut ca şi îndrumători. Mulţi copii de la vârste fragede au acces neîngrădit la internet, la reţelele de socializare: loc de întâlnire al tinerilor, unde se comunică foarte mult şi diversificat, folosindu-se anumite prescurtări pentru a se putea spune multe lucruri în puţine cuvinte. WRONG!!! Aceşti tineri pleacă în viaţă cu o gaură imensă în bagajul cunoştinţelor primare, cunoştinţe ce ar trebui să stea la baza educaţiei lor. Internetul în sine nu este un lucru rău. Rea este abordarea acestora şi importanţa pe care o acordă calculatorului, telefonului şi nu în ultimul rând internetului. Dacă ar fi să facem o medie a orelor petrecute în faţa calculatorului de un copil/tânăr din ziua de azi cred că am ieşi cu o medie de peste 6 ore. Ore petrecute cu prietenii pe reţelele de socializare, chat-uri, jocuri online, mai puţin presă sau ceva educativ. Datorită atâtor ore petrecute cu acest limbaj de reţea, acesta le intră în sânge, le acaparează mintea, uită de exprimările corecte, de multe ori la şcoală exprimându-se ca “pe net”, având un limbaj de lemn, până la urmă.

6 ore ca într-un neant, ore care nu se mai pot recupera, ore de socializare pierdute, ore în care se ascund în spatele ecranului şi de acolo pe forum-uri par a fi zmeii zmeilor, dar când ies la lumină îşi arată adevărata faţă de şoricei de laborator. Îşi pierd săracii puterea de a comunica cu o persoană reală, rup relaţiile cu cărţile şi cu lumea aceasta minunată a lecturii, pierd clipele minunate ale copilăriei împreună cu jocurile şi simţirile anilor în care trăieşti fără griji, doar cu gândul la joc şi voie bună.

Dar poate s-au schimbat valorile şi sunt eu demodat. Poate acum este important să deţii un terminal GSM cât mai tare, cu funcţii de care mulţi nici nu au auzit, dar care nu îţi foloseşte la nimic, să ai laptop de ultimă generaţie tunat cu o “herghelie” de memorie RAM, să te lauzi cu vacanţele exorbitante şi cu hainele de firmă. Înţeleg că trăirile simţite de mine par demodate. Primul suc Cola la Tec, primele 10 gume Turbo băgate în gura plina de alte 5 gume, ascunsa jucată în cimitir, mâncat pădureţe (mere necoapte, dacă nu se ştie ce înseamnă) din copacul unor vecini, jucat fotbal până la saturaţie, uitat la desenele animate la ora 13 pe TVR (singurul post Tv de pe vremuri), stat câteva zile în casă pentru terminarea unei cărţi de citit, scos afară cu forţa la joacă de părinţi ca să nu mai citesc aşa mult, obligativitatea întocmirii unui caiet de lectură pe vacanţă, făcut cart cu roţi din rulmenţi, jucat hoţii şi vardiştii, 7 pietre, adevăr sau provocare, mâncat cireşe de pe jos (n-am mai murit din cauza asta), mâncat seminţe de la ţigani în cornet de hârtie, neexistenţa mâncării fast-food (fast-food = copii obezi) etc. etc. Vremuri cu adevărat frumoase şi care au meritat trăite din plin.

O vină pentru această situaţie în care se află mulţi copii şi tineri din ziua de azi o poartă părinţii acestora, de cele mai multe ori fiind prea ocupaţi cu munca, afacerile pentru a mai avea timp şi de supravegherea copiilor, aceştia petrecându-şi majoritatea timpului “de capul lor”. În acest timp fac tot ce vor, se îndepărtează de părinţi, ajung să nu-i mai asculte, devin de la zi la zi nişte străini cu activităţi diferite ce trăiesc sub acelaşi acoperiş. Nu are rost să continui pe această temă, căci fiecare părinte îşi cunoaşte sau îşi va cunoaste vina în câţiva ani, atunci când nu va mai face doi bani în faţa copilului.

Cred cu tărie că această situaţie poate fi schimbată dacă părinţii vor aloca măcar o ora în fiecare seară petrecând-o alături de familie, timp petrecut în discuţii, în activităţi practice în care să fie implicată toată familia, părinţii să cunoască programul copilului şi activităţile acestuia din afara căminului, să-i cunoască prietenii, rezultatele şcolare şi profesorii.

Fosoliţi toate lucrurile cu moderaţie, multe dintre ele pot da dependenţă. Am fost creaţi să stăpânim noi peste ele nu ele peste noi.

PeaceJ

Învins sau învingător?! Tu alegi!!!

Ai fost înfrânt de o problemă?! Ridică-te şi mergi mai departe! Nu suntem pe acest pământ doar pentru a trăi ca învinşi, cu capul plecat ca nişte pipirigi, umili şi temători de ce vor spune cei din jur. Putem pierde o bătălie dar cel mai important e câştigarea războiului. Pentru a ieşi învingători trebuie să avem o atitudine potrivită, trebuie să ne ridicăm de fiecare dată când se impune, trebuie să avem încredere în noi înşine şi în forţele noastre proprii. Trebuie să fim perseverenţi, să gândim în perspectivă şi să nu ne oprim la primul obstacol.

Un învins priveşte intotdeauna la părerea celorlalţi din jurului lui. Pentru el părerea lor este mai importantă decât ceea crede el despre sine. Acest învins acţionează în concordanţă cu dorinţele grupului pentru a nu fi respins de acesta. Pleacă urechea la toate răutăţile spuse despre el, le crede, le macină şi ajunge într-un sfârşit chiar să le creadă. Săracul învins!!! Nu ştie că sunt unele persoane care-i vor binele şi care-l îndrumă încotro trebuie, dar acesta în nemărginita lui ascultare de grup nu pune preţ pe calitate, ci pe cantitate. În viaţă nu cantitatea contează ci calitatea. Când mori eşti fericit dacă poţi spune că ai avut 2 prieteni adevăraţi, deci calitate dragii mei!!!

Un prieten de calitate îţi va spune şi când greşeşti chiar de te doare, dar nu uita că îţi vrea binele! Când te laudă o face într-un mod lipsit de aşteptarea recompenselor şi de a feedback-ului de laude. Te laudă că o meriţi şi atât. Punct! Un învins ştie să nu plece urechea la cuvintele adevărate şi spuse din inimă ale prietenului adevărat, dar ştie foarte bine să asculte sfatul unora care vorbesc doar din invidie.

Un învingător îşi alege prietenii, doar cei de calitate, ştie să nu-şi umple viaţa cu balast care să fie doar la număr. Învingătorul ştie să spună mulţumesc unui sfat bun, ştie să primească şi critica întemeiată, îşi face timp pentru el şi pentru cei apropiaţi şi sinceri lui.

Astăzi încă nu este târziu să te decizi ce vrei să fii: învingător sau învins?!?!

Pauză

M-am decis să iau o pauză, măcar pentru o zi. Gata! M-am hotărât. Astăzi nu vreau să mă încrunt. Nu vreau sa mă supăr. Vreau să fac economie de energie. Pentru a te încrunta pui la muncă 17 muşchi ai feţei, iar pentru a zâmbi e nevoie doar de 3. Deci să trecem la economie de energie şi de rea dispoziţie.

Astăzi nu vreau să gândesc negativ. Nu vreau să mă gândesc la politică, la sistemul medical, la sistemul de asigurări sociale, la gropile din asfalt. Nimic! Vreau sa ma gândesc la această zi minunată, cu soare, cu adiere de vânt, la natura atât de frumos întemeiată de divinitate. Vreau să mă gândesc la mine şi la minunile din viaţa mea. Fiecare din noi experimentează zilnic adevăratele minuni ale vieţii. Minuni de neegalat cum ar fi văzul, auzul, mirosul, simţul tactil, posedate de aproape fiecare din noi, dar nerecunoscători şi crezând că ele ni se cuvin. A fost vreo dimineaţă în care să te trezeşti şi să mulţumeşti că vezi? Sau că auzi? Suntem nemulţumiţi că nu ne mai ajung finanţele, că e greu în viaţă, dar nu ne uităm la alţii cu deficienţe care sunt mai mulţumitori decât noi. Astăzi voi gândi pozitiv şi voi fi mulţumitor pentru toate minunile din viaţa mea.

Astăzi nu vreau să vorbesc despre nimeni în lipsă. Da da aceasta se numeşte bârfă!!! Nu mă interesează altă persoană decât a mea. Astăzi voi vorbi doar de bine pe alţii, ii voi încuraja. Atât!

Astăzi nu o să critic gropile din asfalt, ci le voi lua ca atare, nu voi critica conducerea oraşului sau a ţării, voi fi mulţumit de ei.

Am constatat că sunt mult mai important decât tot ce am prezentat mai sus. De aceea nu vreau să mai bag în seamă tot ce nu mă ajută, sau ce imi crează indisoziţie. Vreau ca mintea mea să fie eliberată de aceste probleme, inima despovărată, gândul limpede.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu. :)

Tribunalul minţii

În fiecare zi suntem prezenţi în sala de judecată a minţii noastre, loc unde este prezent avocatul apărării, avocatul acuzării şi judecătorul suprem. Suntem supuşi unei cercetări amănunţite, fiecare gest al nostru fiind mai intâi trecut prin această curte de judecată. Dar oare cu vreun folos? Ne foloseşte la ceva acest tribunal moralizator? Sau ne-am obişnuit ca el să existe, sa ne spună ce este bine să facem şi noi la rândul nostru să facem ce vrem?! Această raţiune ce este în noi are rolul de a analiza comportamentul nostru şi de a ne da indicaţii asupra binelui şi răului pe care-l facem în fiecare zi.De multe ori acţiunile noastre sunt demontate de tribunalul minţii, dar la fel de multe ori nici nu băgăm în seamă rezultatele sesiunilor de deliberare, în care sunt analizate faptele nostre trecute şi viitoare. Această conştiinţă a noastră, posedată involuntar, este cel mai corect tribunal existent, judecând cu dreptate, atâta timp cât nu este adormit de noi înşine. Poate fi scos din atribuţiunile lui prin hotărârea de a nu-i asculta verdictele, prin acest mod poate fi adormit. Singurul neajuns este acela de a se da după omul ce-l posedă. Dacă persoana în a cărei jurisdicţie se află tribunalul nu aplică şi nu ţine seama de deciziile acestuia, în timp, se ajunge ca amorţit fiind de proastele decizii, la râdul lui să ia decizii pe placul inculpatului. Este cea mai gravă criză posibilă, când nu mai judecă faptele rele şi le cataloghează drept fapte bune, când nu mai sancţionează comportamentele neadecvate, când nu mai poate fi influeţat de nici o acţiune bună sau rea. Atunci are loc pledoaria finală în care se dezbate scoaterea omului din categoria homo sapiens şi trimiterea acestuia în regnul animal, lipsit de raţiune şi gândire. Cea mai devastatoare criză în care rezultatele duc de cele mai multe ori la privaţiuni, uneori chiar şi de libertate.

Tribunalul minţii tale funcţionează la capacitate maximă? Asculţi verdictele acestuia?

23 august trecut

Zi de mare sarbatoare pe vremea raposatului, 2 zile de liber national pentru muncitori. Zile pline de parade atent pregatite, din inima si prin dos urate, afisate cu un zambet larg doar de dragul lumii. Zile in care umilii romani se intreceau pe sine, organizatorii isi dadeau duhul pentru ca toate cele pregatite sa fie pe placul supremei familii din stat. Totul trebuia organizat si sa functioneze ca si un ceas elvetian, fara greseli, fara ezitari. Toti stateau stana de piatra, la un singur semn toti aplaudau frenetic si aduceau slavite urari de bine cuplului dictatorial. Zi importanta pentru tara, ziua dezrobiei, zi in care inima raposatului nu mai incapea in pieptul lui, iar orgoliul doamnei doctor in stiinte nu mai avea limite.

Acum vedem ca totul a fost goana dupa vant, totul a fost vremelnic, pe langa acele vremuri au trecut si ei. Unii i-au uitat, altii ii poarta in amintiri, poate ii venereaza sau inca le este purtata ura in suflet.

Pentru noi cei de acum trebuie sa fie un semnal de alarma, trebuie sa fim constienti ca totul este trecator, din tarana am venit si in tarana ne intoarcem. Trebuie sa fim constienti de viata pe care o traim, relatiile noastre cu cei din jur, ca pana la urma doar asta mai ramane in amintirea celorlalti.

Trist viitor...

Stau si ma gandesc, pun problema pe toata partile, o invart la nesfarsit, pana la urma raman cu intrebarea: „Noi, ca si oameni, cand ne vom schimba atitudinea fata de aproapele nostru, fata de rezolvarea unei probleme, cu privire la atitudinea nostra fata de oamenii din jur?”. Mai multe intrebari cuprinse intr-o singura intrebare, cu o multitudine de raspunsuri, unele chiar retorice.

Am intalnit anumite persoane, care distorsioneaza in asemenea hal adevarul incat par credibile. Una iti zic in fata si alta fac, sau alta spun altei persoane. Urasc aceste persoane. De obicei in aceste categorii de oameni se incadreaza acolitii sefilor, care nu au alta treaba decat a folosi sifonul pe post de canal de stiri, de a imbogati sintaxa si intelesul frazei in fata sefului. Acest tip de oameni vorbesc mult si tare la telefon pentru a se vedea ce munca asidua duc ei. De cele mai multe ori aceste convorbiri sunt insotite de gesturi largi, plimbari prin locuri aglomerate, uneori se tipa la telefon (atunci cand lor li se pare ca nu mai sunt bagati in seama de cat muncesc), daca se poate sa dea ordine directe, aspre, fara nici un dubiu, adresate raspicat, pentru a impresiona asistenta. Este tipul de om care vorbeste mult, se agita si mai mult si la simpla intrebare a sefului despre ce face, acesta deschide un intreg roman despre ce a facut pana in momentul acela, cat si despre maretele planuri de viitor, care vor aduce propasire firmei.

Intotdeauna, seful crede acest om, fie ca ii plac laudele iesite din gura individului, fie ca se doreste ca mediul din cadrul firmei sa ramana ostil, pentru a crea o stare de mancarime generala si de a se desfiinta grupurile de intelegere ce ar putea duce la procese de pagubire a firmei(crede el).

Acest specimen de cele mai multe ori are cateva clase, egale cu trenul, conduce masina scumpa, platita de firma, cheltuiala deasemenea suportata de firma, ceasul nu lipseste de la mana, tricoul obligatoriu sa fie de firma, la fel si tenisii purtati in picioare. Sa nu uitam si cel mai important accesoriu: telefonul mobil transformat in telefoane mobile, de preferat de la 3 in sus (da bine la publicul larg, adica la privitorii din afara).

Aerele acestuia sunt la ordinul zilei, importanta pe care si-o da este la nivel cu prostia, ravneste la respect, cinste si nu in ultimul rand la multi bani, castigati fara munca. Doar el are dreptate si chiar de nu o are acesta si-o cere fara remuscari.

Nu ar putea supravietui fara restul trupei de slugarnici, care din cauza ca sunt prinsi cu ceva la mana, pot fi tinuti in frau. Acestia nu trebuie sa depaseasca studiile celui ce-i comanda, pentru ca da rau la imaginea de sine. Cultul personalitatii este bine dezvoltat, orgoliul fiind ranit si din cele mai mici si nevinovate greseli.

Cu asa oameni la conducere nu e de mirare ca suntem unde ne gasim.

...

Majoritatea ziarelor de astazi au ca si titlu principal: „Credinta dovedita in genunchi”. Oare asa sa fie? Asta denota credinta noastra? Doar cateva ture de biserica executate in genunchi? In cazul acesta toti dintre noi posedam sau suntem posedati de o credinta imensa, o credinta de nestramutat. Ma cam indoiesc de lucrul acesta. Credinta adevarata nu se demonstreaza in genunchi, cred eu. Oricine poate face o tura pe an in genunchi ca apoi sa faca ce ii doreste inima. Oare nu ar fi mai de apreciat o credinta morala, in care morala crestina si cea etica sa domneasca? O credinta in care injuraturile adresate divinitatii sa nu existe? O credinta in care ziua de sarbatoare sa nu fie sarbatorita la bar, terminandu-se cu cate o slujba in noapte efectuata de fiecare om ajuns acasa in anumite stari euforice?! Daca ii vezi dimineata in genunchi sigur te gandesti ca e cel mai credincios om din zona, si daca-l vezi dupa amiaza pe terasa crezi din toata inima ca pentru asta a fost nascut: sa fie la vorba ca un birjar, sa citeasca toate etichetele de pe sticle dupa ce le-a golit, cand ajunge acasa, in timp ce sparge totul sa tina slujba de vecernie in locul parintelui. Frumoasa credinta mai au unii, nu majoritatea.

Cred din toata inima mea si sunt convins cand spun ca Lui Dumnezeu nu-I place

o asemenea credinta bazata pe autoflagerare si pe mers in genunchi. Cred ca Lui ii este pe plac o inima sincera in ceea ce priveste credinta in El, o inima si minte in care El sa domneasca cu adevarat, nu paharul si alte lucruri.

Asa ca haidem sa fim cu adevarat credinciosi singurului Dumnezeu care merita si sa lasam alte traditii si dogme care nu ne fac decat sa parem niste mascarici.

Vineri 13, August 2010

O singura zi de vineri 13 in acest an. Oare poate o zi sa iti aduca vreun prejudiciu? Oare nu este constiinta noastra cea care ne indeamna spre anumite evenimente? Avand in minte o idée, precum ca ziua de 13 aduce ghinion, toata fiinta noastra este in alerta, fiecare eveniment petrecut este catalogat drept rezultat al zilei de 13, mai grav singura zi de 13 vineri din an. Avem o minte atat de agera la ghinioane si de lenesa la facut bine.

E usor sa pui un lucru ce nu ti-a priit in aceasta zi pe seama faptului ca e vineri 13. Mai intelept ar fi sa analizam cauza producerii evenimentului si apoi vom vedea cat ghinion si cata neatentie se gaseste.

Ne place sa ne ascundem dupa cate un ghinion, sa ne absolvim de raspunderea accidentului. E mai usor asa decat sa luam responsabilitatea asupra noastra.

Cred ca putem schimba acest lucru, deci sa aveti o zi de vineri 13 cat mai frumoasa . J

Inima prieteniei...

Vorbe dulci sunt usor de spus, lucruri dragute sunt usor de cumparat, dar oameni de treaba sunt greu de gasit, viata se termina cand tu incetezi sa visezi, speranta moare cand tu incetezi sa crezi, dragostea se termina cand tu incetezi sa mai tii la cineva, prietenia se sfarseste cand tu nu mai imparti, asa ca imparte cu cine crezi ca iti este prieten, sa iubesti fara conditii, sa vorbesti fara intentii, sa daruiesti fara motive, sa tii la cineva fara explicatii, e inima adevaratei prietenii.

Nervii...

Partea dreapta a creierului se ocupa de tot ce misca in partea stanga a corpului si invers pentru partea stanga a creierului. Dar care parte e responsabila de nervii aparuti in viata noastra? Or fi cei doi lobi frontali care ne deosebesc de animale si in care sta asa zisa inteligenta umana? I don’t know. Stiu doar ca nervii vin foarte repede, provoaca stricaciuni in relatiile cu ceilalti, iti aduc ganduri aiurea si pleaca. Scurta si nedorita vizita. La nervi se spun multe, se iau decizii eronate, de cele mai multe ori se strica relatii de prietenie, se pierd job-uri. Plecarea lor aduce parere de rau, frustrare, si alti nervi ai nervilor dinainte. Curios!! Este peste puterea noastra de a intelege....ce sistem complex..care se rezolva cel mai bine prin descarcare: nu cu lopata ci prin descarcare emotionala!?

Nu mai astepta sa se schimbe lumea!!!

În timpuri de mult uitate, trăia un rege care conducea o ţară prosperă.

Într-una din zile, acesta s-a dus să viziteze unul dintre cele mai îndepărtate colţuri ale regatului său. Când s-a întors la palat a început să se plângă cât de tare îl dureau picioarele întrucât a fost prima datã când a străbătut o cale atât de lungã iar drumul a fost stâncos şi dificil.

Prin urmare s-a decis să ia măsuri. A poruncit oamenilor săi să acopere fiecare drum din întreg regatul cu piele. În mod cert va fi nevoie de mii de piei de vite şi va costa o uriaşă sumă de bani.

Unul dintre slujitorii săi înţelepţi a cutezat însă să-i spună regelui: “Măria ta, de ce să cheltuiţi fără folos atâţia bani. Mai bine porunciţi să vă taie o bucată mai mică de piele cu care să vă acoperiţi picioarele”.

Regele a fost mai întâi surprins, dar într-un final a acceptat să-şi facă lui “încălţări” cu care să poată străbate toate drumurile grele ale regatului.

---

Morala:

Nu mai aştepta ca lumea să se schimbe aşa încât să îţi fie ţie mai uşor, mai bine. Întoarce-ţi privirea către tine, investeşte în tine. Drumul în viaţã nu a fost şi nici nu va fi vreodată facil. Dar dacă te “dotezi” corespunzător îi vei putea face faţă cu succes.

Preluata

Nu-ti va parea rau...

... daca gandesti inainte sa actionezi.
... daca asculti inainte sa judeci.
... daca iti ierti dusmanii.
... daca esti cinstit si sincer.
... daca ajuti un om la ananghie.
... daca esti cinstit in afaceri.
... daca gandesti inainte sa vorbesti.
... daca iti sustii principiile.
... daca iti inchizi urechile la barfa.
... daca tii in frau o limba calomnioasa.
... daca nutresti ganduri pure.
... daca esti milos cu cei necajiti.
... daca esti politicos si bun cu toti.

Creionul...

Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba:

- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?

Bunicul se opri din scris, zâmbi si-i spuse nepotului:

- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar place sa fii ca el, când vei fi mare.

Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la acesta.

- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut în viata mea!

- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa le mentii, vei fi totdeauna un om care traieste în buna pace cu lumea.

Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mâna care ne conduce pasii. Pe aceasta mâna o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.

A doua calitate: din când în când trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta înseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pâna la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim radiera pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa întelegi ca a corecta un lucru nu înseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat e faptul ca ne mentinem pe drumul drept.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, îngrijeste-te de ce se întâmpla înlauntrul tau.

Si, în sfârsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca ceea ce faci în viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa încerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.