În fiecare zi suntem prezenţi în sala de judecată a minţii noastre, loc unde este prezent avocatul apărării, avocatul acuzării şi judecătorul suprem. Suntem supuşi unei cercetări amănunţite, fiecare gest al nostru fiind mai intâi trecut prin această curte de judecată. Dar oare cu vreun folos? Ne foloseşte la ceva acest tribunal moralizator? Sau ne-am obişnuit ca el să existe, sa ne spună ce este bine să facem şi noi la rândul nostru să facem ce vrem?! Această raţiune ce este în noi are rolul de a analiza comportamentul nostru şi de a ne da indicaţii asupra binelui şi răului pe care-l facem în fiecare zi.De multe ori acţiunile noastre sunt demontate de tribunalul minţii, dar la fel de multe ori nici nu băgăm în seamă rezultatele sesiunilor de deliberare, în care sunt analizate faptele nostre trecute şi viitoare. Această conştiinţă a noastră, posedată involuntar, este cel mai corect tribunal existent, judecând cu dreptate, atâta timp cât nu este adormit de noi înşine. Poate fi scos din atribuţiunile lui prin hotărârea de a nu-i asculta verdictele, prin acest mod poate fi adormit. Singurul neajuns este acela de a se da după omul ce-l posedă. Dacă persoana în a cărei jurisdicţie se află tribunalul nu aplică şi nu ţine seama de deciziile acestuia, în timp, se ajunge ca amorţit fiind de proastele decizii, la râdul lui să ia decizii pe placul inculpatului. Este cea mai gravă criză posibilă, când nu mai judecă faptele rele şi le cataloghează drept fapte bune, când nu mai sancţionează comportamentele neadecvate, când nu mai poate fi influeţat de nici o acţiune bună sau rea. Atunci are loc pledoaria finală în care se dezbate scoaterea omului din categoria homo sapiens şi trimiterea acestuia în regnul animal, lipsit de raţiune şi gândire. Cea mai devastatoare criză în care rezultatele duc de cele mai multe ori la privaţiuni, uneori chiar şi de libertate.
Tribunalul minţii tale funcţionează la capacitate maximă? Asculţi verdictele acestuia?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu