Dacă ziua de mâine nu ar mai fi…. oare am spus tuturor persoanelor astăzi cât le iubesc? Oare… i-am lăsat cu un zâmbet pe buze şi nu cu o lacrimă în ochi? Oare i-am ajutat astăzi cât de mult am putut? Mi-a păsat mie de ei, sau m-am ascuns în indiferenţa mea obişnuită? M-am bucurat eu îndeajuns de ceea ce văd în jurul meu? Am savurat fiecare clipă şi moment?

Dacă eu nu aş mai fi mâine… persoanele din jurul meu vor simţi lipsa dragostei ce emana sau nu emana din mine? Oare… aş fi certat cu multe persoane şi lucrul acesta va rămâne aşa pentru că e prea târziu să-l repar? Şi-ar aminti cu fericire sau cu tristeţe de mine? Vor rămâne în amintire cu zâmbetul meu sau cu lacrimile mele?

Şi oare… dacă mâine nu va mai fi… am trăit eu astăzi îndeajuns cât şi pentru mâine?

              

  By BJ

Imagine preluată.

HRISTOS E VIU !!!

Iubeşte, iartă, cum EL te-a învăţat,

Crede şi uită tot ce-ai îndurat.
EL ţi-e lumina, căci EL te-a creat.
Să nu uităm, numai EL ne-a salvat.

HRISTOS E VIU !!!

Imagine si text preluate.

Ce sunt alea valori?!

Suntem o ţară cu o majoritate covârşitoare de creştini şi cine aude lucrul acesta crede că suntem cea mai bună ţară din lume, dar se înşeală amarnic. Cu toate că suntem cu toţii creştini, puşcăriile sunt pline de criminali, violurile în floare, mita la putere, nesimţirea politică ridicată la rang de artă. O societate creştină care se comportă ca în junglă - curioasă descoperire pe plaiurile mioritice!

Toţi cred în Dumnezeu, dar niciunul nu mai crede în facerea lumii ci în Bing Bang. Toţi cred în Dumnezeu dar mai cred că se trag şi din maimuţă, probabil de aici şi comportările unora. Vreau să văd şi eu o transformare din aceasta: în 2 ani de zile o maimuţă să se transforme în om sau să las o cameră goală câteva săptămâni, 

plină de praf şi când revin să găsesc făcut din neant un parc dendrologic. Tare nu?!

Concluzia?!

Concluzia....rezolvarea se găseşte în mine şi în tine, în lăsarea deoparte a nepăsării şi indolenţei faţă de adevăratele valori, la întoarcerea spre realitate şi spre instruire sau autoinstruire (ceea ce nu se realizează mergând pe stradă cu telefonul la maxim aberând pe ton de manele). Aşa am văzut tinerii noştri cool din ziua de azi care au un kg de gel pe cap, au parfum în loc de apă pentru spălat, pantalonii în vine, papuci imenşi, au în mână un skate în loc de carte şi se autointitulează cu mândrie: „Sunt Emo”.

Acum trageţi şi voi concluzia.....

By BJ

Imagine preluată.

Români până la capăt...

Ca în fiecare an, mulţi ţin post, se arată prea cuvioşi, au o faţă pioasă, merg la liturghie, se spovedesc şi normal urmează marea şi sfânta împingere pentru o cană de apă sfinţită sau pentru o crenguţă de salcie sfinţită. Săracii români cum se mint singuri că este primit tot ce fac şi la urmă dau cu bâta  în baltă, tipic românesc. Dacă încerci să le arăţi realitatea, din greşeală poate, eşti luat repede la rost că eşti ateu, fiind apostrofat cu „blândeţea” caracteristică unui bun creştin, ce ţine toate posturile dar şi toate chefurile lui salam; ce ţine toate sărbătorile, dar este la curent şi cu toate sudălmile posibile pe care le foloseşte, fără frică, de cel în a cui nume ţin postul.

 Şi până la urmă ce înseamnă post pentru lelea Maria?! Însemnă lipsa anumitor alimente, dar cu poftirea lor constantă, o rugăciune fugitivă dimineaţa iar seara, de cele mai multe ori, e uitată. În rest, viaţa merge înainte: cafeluţa de dimineaţă cu vecina, luatul satului la bârfă, fiecare, pe rând trece prin casa şi gura ei, minte, înjură şi etc....

Fraţilor ăsta nu e post.... post nu înseamnă neapărat să te abţii de la mâncare şi să gândeşti rău sau să te împingi ca necivilizatul pentru o creangă sau pentru o sarmală dată moca, ci înseamnă curăţie şi puritate sufletească, gânduri bune, vorbe civilizate şi credinţă în Dumnezeu, nu în nişte oase lipsite de mobilitatea proprie.

Nu fiţi români cu totul.........

By BJ

Imagine preluată.

„Gloria este de scurtă durată, dar obscuritatea este pentru totdeauna” Napoleon

Îmi place. Ce frumos este să stai în umbră şi nu în faţă, în lumina orbitoare a reflectoarelor, care, pentru o scurtă perioadă îţi aduc gloria, dar mai apoi şi decăderea inevitabilă. Îmi place obscuritatea, umbra. Să faci ceva bun şi să nu ştie nimeni, să nu afle nimeni. Mare lucru să fii cel ce a realizat ceva şi să împingi pe altul în faţă; e frumos să fii în spate, să nu fii văzut, dar amprenta personală să se vadă în tot ce se face. În spatele celor din faţa reflectoarelor se găsesc întotdeauna oamenii valoroşi, ce conduc tot „ce mişcă”, iar aceştia din urmă pot fi apreciaţi doar de cei ce le cunosc adevărata valoare şi înnăscutul lor talent. Deci se merită cu adevărat să fii omul din spate, retras, care nu apare în lumina reflectoarelor, dar care trebuie să fie acolo. Este cel mai bun loc pentru un sangvinic cu tentă flegmatică, nici că s-ar găsi un loc mai bun decât acesta din umbra lucrurilor.

De exemplu în umbra copiilor stă întotdeauna o mamă puternică care îi modelează, îi coordonează de la spate şi îi dă societăţii. Datorită mamelor copiii sunt ceea ce sunt, iar acestea nu aşteaptă mulţumiri publice, primesc mulţumirea atunci când văd rezultatelor din viaţa copiilor, pe plan moral şi social.

Să fii în umbră. Rezişti tentaţiei de a fi în faţă?! Rezişti tentaţiei de a fi în centrul atenţiei?! Rezişti măcar o zi fără să atragi atenţia asupra ta?! Ştiu că e greu....dar rezişti?! Un om adevărat ştie să stea în umbră şi să nu iasă cu nimic în evidenţă, să treacă neobservat, să facă şi să tacă.

Obscuritatea....calitate sau defect?! Depinde...din spatele scenei, din obscuritate tragi concluzii pe care în lumina reflectoarelor nu le conştientizezi, sau dacă eşti conştient de ele nu mai poţi face nimic, dar din umbră încă mai poţi învăţa din experienţele şi greşelile altora. Mediu obscur. Nu sună prea bine, dar este mai sănătos...

În concluzie, pe lângă multe cuvinte care se poate să nu fie de niciun folos rămân doar la acestea GLORIA ESTE DE SCURTĂ DURATĂ, DAR OBSCURITATEA ESTE PENTRU TOTDEAUNA....

By BJ

Imagine preluată.

Conspiraţia mediocrităţii

Mediocritatea din ziua de azi vine cu fel de fel de tertipuri pentru a ieşi în faţă, pentru a fi prima, pentru a surclasa pe cei cu adevărat buni şi toate acestea se întâmplă sub ai noştri ochi.

Vedem cum, încă din primii ani de şcoală, primul pe clasă la învăţătură este nepotul sau nepoata învăţătoarei, fiul directorului, sau nemurile unor iluştri profesori, şi tu, care înveţi cu adevărat, eşti bun cu adevărat, dar eşti pus în urma unor mediocri ce au avut norocul să se nască acolo unde s-au născut.

Apoi, trecând în ciclul gimnazial, vezi cum statutul părinţilor face ca rezultatele copiilor să strălucească, briliant frumos. Începi a înţelege pentru prima dată în viaţa ta, că nu prea mai contează ce ştii, ci doar cine sunt părinţii tăi.

Ajungând la liceu, te trezeşti în clasa a XII-a la sfârşit că ai colegi noi care, teoretic au frecventat liceul, dar stupoare, îl vezi şi-l cunoşti deabea înainte de BAC.

La facultate nu are rost să mai zicem nimic, ştiind că cei mediocri cu gura mare ies în faţă prin orice metodă şi sunt luaţi de buni.

După atâta nedreptate îndurată în şcoli, te îndrepţi, încrezător de reuşită pe plan profesional, spre un mediu de lucru privat, unde crezi că performanţele sunt pe primul plan. Te-ai înşelat amarnic. În primul rând vezi cum cel cu mulţi prieteni influenţi îţi ia locul, şi dacă ajungi cumva pe un post te loveşti de mediocritatea şefului, ajuns prin pile pe acel post sau este neamul şefului.

Şi aşa va fi până la sfârşit.

Azi mai mult ca oricând, mediocritatea este premiată, lăudată, arătată de exemplu, în detrimentul valorii adevărate. S-a ajuns să conteze mai mult pilele ce le ai decât bagajul de cunoştinţe şi experienţă; să fii condus de un şef cu mult mai incapabil decât tine; să primeşti ordine de la un neavizat, dar care are rude „înalte” şi nu poţi zice nimic; să faci treaba tuturor şi să ţi se reproşeze că nu faci producţie; să fii apreciat după parşivitatea ce sălăşluieşte în tine; să fii pus să-i faci treaba mediocrului, pentru ca acestă să aibă cu ce se lauda şi cu ce să fie recompensat; să fii dat afară pe motiv că ai spus şefului mediocru că a greşit...

Este mult de vorbit şi e dureros unde s-a ajuns cu mediocritatea, nepotismul, parvenitismul; parcă s-au schimbat valorile şi acum eşti tare dacă ştii să calci pe cadavre, să te eschivezi de la muncă, să apeşi tare de tot pe cel ce mai munceşte, să nu ai pic de ruşine şi să-ţi însuşeşti munca altuia...

Oare se mai pot schimba asemenea practici, sau vom muri cu mediocritatea ridicată la rang de artă?!?!

By BJ

Imagine preluată.

Încă 5 minute

Mai mult de jumătate din viaţa noastră, ne-o petrecem în jurul acestor 5 minute agreate, îndrăgite şi neoficiale.

Sunt prezente în fiecare zi, fie că vrem fie că nu, sunt încă de la sunetul alarmei ceasului în zorii dimineţii, când spunem: „Mai stau 5 minute”, continuând cu încă 5 minute când suntem chemaţi la micul dejun.

Să nu mai zic de prelungirea pauzei şcolare cu „încă 5 minute” că doar şi proful întârzie, sau pauza de la serviciu.

Acelaşi răspuns îl dăm şi când suntem întrebaţi de finalitatea muncii noastre şi spunem: „Încă 5 minute şi vă aduc proiectul”. Culmea acum, în aceste 5 minute încă o zi jumătate de muncă pentru terminarea sarcinii.

„Încă 5 minute” – normal, încă nu ai terminat nivelul la jocul video nou apărut.

„Încă 5 minute” şi mă apuc de învăţat. Clasic şi expirat deja, intră şi 4 ani de studiu în cele 5 minute alocate şi tot nu ne mai apucăm de învăţat.

Şi sfertul academic a fost comprimat la „încă 5 minute” şi plec.

Aceste 5 minute sunt universal transformate în: încă 5 ţigări, încă 5 cafele, încă 5 navete de băutură, încă 5 zile de servici, încă 5 prietene pe lista uitării, şi lista poate continua.

Ai de gând să-ţi petreci viaţa sau doar „încă 5 minute” din ea?!?!

Ai încă 5 minute să te hotărăşti!!!

By BJ

Imagine preluată.

Şi românii au claxon

Aşa s-ar putea numi o emisiune, cu un rating de peste 80% şi cu o participare activă de peste 60% a românilor. La această emisiune ar putea participa toţi cei ce deţin un claxon montat pe utilajul din dotare: maşină,  bicicletă, căruţă, ce este folosit în exces, în orice loc, fără a ţine cont de nevoia imediată a folosirii acestuia. Este mai comod şă-ţi propteşti mâna pe el şi să te faci auzit.

S-ar putea califica: nerodul din intersecţie ce nu înţelege că n-ai unde elibera banda, cocalarul de oraş ce-l foloseşte pentru a atrage ochii fetelor totodată şi dispreţul acestora, ţăranul de volan ce nu are răbdare la trecerea de pietoni şi analfabetul ce nu ştie să citească înscripţia de interzicere a parcării, apoi tot el fiind revoltat.

Fiind o emisiune la o scară atât de mare, cu aşa de mulţi potenţiali calificaţi, lista premiilor ar putea fi pe măsură.

Locul I va avea 1 milion de premii constând într-un patent pentru tăierea alimentării claxonului.

Locul al II-lea va avea 1,5 milioane premii, constând în aparate auditive.

Locul al III-lea cu 2 milioane de câştigători, premiul constând într-un ciocan cu activare automată la auzul claxonului propriu şi cu efect asupra ţestii câştigătorului.

Menţiunile vor fi fără număr, câştigându-se doar experienţă.

By BJ

Imagine preluată.

Rămas bun „Mociu”

Acum, în clipa despărţirii, nu pot spune decât că ne vei lipsi şi nimic şi nimeni nu va putea să umple golul imens lăsat de tine.

Din periplul cunoştinţei noastre scurte, din momentele petrecute împreună, chiar dacă la însumare ar ieşi puţine, să ştii că ai fost apreciat şi admirat de mine.

Mă tot întrebam unde poţi ascunde atâta dragoste necondiţionată, de unde aveai un aşa calm şi o linişte în tine, de ce puteai da ajutor oricând şi-n orice situaţie fără a te plânge de inexistenţa remuneraţiei pentru serviciile prestate. Unde puteai găsi atât lipici pentru cei din jur, cum te puteai face atât de plăcut la vedere şi vorbă; cât spirit de prietenie sălăşluia în tine...

Aveai un zâmbet aparte, chiar şi atunci când te-am văzut pentru ultima dată, pe patul de spital, zâmbetul şi optimismul tău nu te părăsise nici acolo.

Acum, când scriu aceste cuvinte, plin de durere, nu-ţi pot spune „Adio” ci doar un  „Rămas bun!!!”.

By BJ

Imagine preluată.