R.I.P

R.I.P (Rest In Peace) a tot ce mai însemna respect şi bun simţ la această generaţie tânără. Gata frate, s-a terminat cu respectul faţă de vârsta mai înaintată, faţă de perii albi. Îngroparea şi pomenirea are loc zilnic, prohodul şi amintirea fiind din când în când, făcute de către un idealist sau nostalgic.

P.S. Am spus cele prezentate mai sus din următoarele motive. Eram într-una din zile în birourile unei firme. Văd cum o piţipoancă (un apelativ cât de cât frumos, nu am vrut să apelez la Atlasul de mitocănie urbană unde i-ar fi zis mai pe înţelesul ei, dacă are puterea de-a înţelege) de vreo 23-24 ani, vine şi „roagă” obligând o femeie din alt birou să meargă strict pentru ea să-i cumpere mâncarea de prânz, uitând că bunul simţ te obligă să întrebi prima dată, dacă poate să meargă sau să zică măcar un ‘’te rog frumos’’. A uitat tânăra respectivă că d-na are copii de vârsta ei. Am rămas stupefiat la scena respectivă, primind explicaţii că se întâmplă des, acea piţi lipsită de bun simţ fiind „ocrotită de lege” din partea conducerii firmei respective. Deci mai bine lucra la poştă....cine ştie înţelege.....

By BJ

Textul se vrea a fi un pamflet, rupt din realitatea înconjurătoare şi din fauna prezentă în spaţiul mioritic.

Oameni fel de fel...

Îmi place să analizez oamenii. De câte ori am ocazia, stau în umbră şi-i studiez: fizionomie, aspect, îmbrăcăminte, comportament, educaţie, etc. Îi analizez şi studiez ca pe nişte cărţi deschise, ce se lasă citite cu foarte mare uşurinţă. Faţa lor, gesturile şi îmbrăcămintea spun totul despre ei. Poate unii dintre ei nu sunt conştienţi despre acest lucru, dar aşa este, poţi spune multe fără să deschizi gura. Este adevărat că aparenţele înşeală, hainele te pot induce în eroare, dar comportamentul niciodată nu poate greşi. Chiar de încearcă cineva să te ducă de nas schimbându-şi pe moment comportamentul, până la urmă tot se gafează şi îşi arată adevărata faţă. Văzând toate acestea m-am dus cu gândul la perioada comunistă, perioadă în care abundau securiştii, îmbrăcaţi bine, cu figuri de oameni pe ei, dar în substrat adevărate brute, mai ales pentru cei aflaţi în închisori din motive politice sau religioase. M-am gândit cât de jos se poate coborâ natura umană, câtă făţărnicie poate exista pe chipul unora şi câtă iubire de sine există în vinderea prietenilor şi a familiei pentru o bucată de pâine mai albă. Am realizat că adevăratele animale de pe pământ sunt oamenii. Cele mai periculoase fiinţe tot oamenii sunt. Am conştientizat că mai depravat şi degradat pe orice scară morală a ajuns să fie tot omul, care pentru un mic favor este în stare să facă orice. Am văzut cum un om se poate transforma într-o bestie, şi totuşi pozând într-un om cult, mărinimos, care aparent să aibă sentimente. Am observat ce se poate întâmpla dacă puterea ajunge la persoane ce nu ştiu să o gestioneze, sau nu ştiu să se raporteze la ea.

Trist deznodământ ne aşteaptă, din cauza persoanelor ce au puterea în mână.

By BJ

Imagine preluată.

Noi înşine

În unele discuţii purtate de-a lungul timpului am observat un fenomen întâlnit la scară mare. Mulţi dintre interlocutori îşi schimbau vocea, atitudinea, comportamentul, într-un cuvânt spus: nu erau ei înşişi. Cu toate că te minţea pe tine în faţă dar cel mai rău e că se minţeau pe ei înşişi. Aceste persoane trăiesc într-o minciună, fără a avea curajul să fie ei şi atât. Le place să se dea drept alţii şi, faţă de cei necunoscuţi poate reuşesc, dar de multe ori şi ei îşi dau seama de falsitatea pusă pe faţă la comandă. Acest comportament nu ţine numa de gânduri şi vorbire, uneori se ajunge să-şi schimbe atitudinea, părerile faţă de anumite probleme. Toate aceste lucruri merg până într-o zi, când se trece bariera şi aceste persoane ajung să trăiască într-o altă realitate, într-o lume a lor, utopică şi nesănătoasă.

Era o poveste în care spunea că un tânăr s-a căsătorit cu cea mai frumoasă fată din sat. Era cea mai aranjată, arăta bine, era perfectă din punctul de vedere al oamenilor. Fascinat de aceasta, s-a căsătorit cu ea. Era cel mai fericit din lume pentru alegerea făcută, nu era nimeni în localitatea respectivă ca el. Dar, din păcate totul a ţinut până a ajuns cu ea acasă şi a început să-şi dea jos fardul de pe faţă, placa dentară, meşele din păr, extensiile genelor, hainele provocatoare şi după toate acestea şi-a dat seamă că era mai puţin decât o fată frumoasă. Nu spunea povestirea cum s-a sfârşit relaţia celor doi, dar mă îndoiesc că nu a fugit săracul tânăr.

Aşa şi în viaţa reală, ne dăm drept alţii şi când cei din jur descoperă adevărata noastră faţă fug de nu-i mai putem ajunge. De aceea vreau să fiu şi să fiţi persoanele care ne dăm şi vă daţi că suntem sau sunteţi. Nu mi-a displăcut mai mult în viaţă decât persoanele false, cu scopuri ascunse, cu gânduri mârşave, dar ca şi revers îmi place enorm când aceste persoane sunt descoperite şi date pe faţă. Când spun acest lucru nu o spun cu răutate, ci doar trag nişte concluzii, care se aplică pe o anumită parte a populaţiei.

By BJ

Imagine preluată.

Frunzele - jurnal al anotimpurilor

Frunzele uscate – jurnal al anotimpurilor sau al vieţii noastre?! Ne putem decide în care parte înclină acest jurnal?! Tind să cred că în ambele părţi. Dacă ne gândim strict din punct de vedere al naturii, da, este un jurnal al ciclurilor naturale ce se perindă pe această lume de ceva vreme încoace. Se perindă cu exactitatea unei pendule, cu sârguinţa unui om harnic şi cu statornicia unui încăpăţânat. Vrem nu vrem avem şi în noi câte un jurnal al anotimpurilor şi de cele mai multe ori acesta are acelaşi ritm şi timp ca şi în natură. Toamna ne cuprinde melancolia, începem a ne număra realizările, începem să ne gândim din ce în ce mai mult că suntem trecători. Când vedem că natura moare încet, ne gândim şi la propria noastră trecere prin lumea aceasta. Mica diferenţă constă în regimul de cicluri al anotimpurilor care, după o moarte urmează o altă viaţă, mai viguroasă, pe când noi dacă am ajuns în toamna vieţii nu mai avem nici o întinerire. Nu mai este cale de întoarcere pentru trup, dar putem întineri cu inima şi gândul, să devenim iar tineri prin decizia noastră.

Cu toate că afară e o zi de toamnă veritabilă, cu o mulţime de frunze uscate, cu toate că putem fi deprimaţi de o aşa vreme, totuşi să încercăm a avea o zi plăcută în care, buna dispoziţie şi tinereţea inimii să fie pe primul loc.

By BJ

Gândul

Gândul. Cel mai mare călător cunoscut vreodată. Nu se cunoaşte un temerar mai mare decât gândul fiecăruia. Gândul este un deschizător de drumuri, de relaţii, dar şi un închizător desăvârşit. Gândul.... Fără să vrei acesta te poartă pe unde, nici prin gând nu-ţi trece. Gândul.... trece peste mări şi ţări, trece peste obstacole, peste interdicţii şi reguli, te poartă liber pe unde vrei, îţi dă speranţă sau te afundă mai rău. Te duce aproape de persoana la care ţii sau te poate îndepărta, te duce aproape de familie sau te îndepărtează de parcă ai fi un străin. Gândul te poate înălţa mai sus de culmi sau te poate afunda mai rău în starea în care te afli. Gândul..... Fără să vrem, cu toţii îl folosim, mai bine sau mai rău. Gândeşti fără să vrei (nu e indicat) la anumite lucruri şi persoane, din cauza lor poţi fi liber ca un fulg sau împovărat de parcă ai duce un munte întreg în spate. Referitor la gând: să spui tot ce gândeşti nu înseamnă să fii sincer. Mister mare! Se poate să fii sincer şi fără să fii sincer sută la sută?! Se poate?! Gândiţi şi voi...

Gândul..... un temerar, neînfricat, lucru ascuns al inimii şi minţii noastre....a putut cineva să-l cunoască în realitate?! A putut cineva să-l decodifice?! A reuşit cineva să provoace gândului gânduri sau griji?! Cine ştie......

By BJ

Urme...

Pe unde trecem lăsăm urme, fie pe iarbă, zăpadă, noroi sau viaţa şi sufletul unei persoane. Cele mai multe urme sunt neglijabile, dar ne lasă ele nouă urme vizibile, ne murdăresc încălţămintea. Celelalte urme nu lasă ceva vizibil dar pot lăsa urme adânci în inimă şi suflet. Din păcate cele mai nebăgate în seamă urme făcute de „agresor” sunt cele sufleteşti, care de cele mai multe ori, rănesc şi aduc amărăciune „victimei”. În acest caz urmele sunt simţite doar de persoana lezată, iar cel ce le produce poate să nu afle niciodată de acestea. Greu este că urmele acestea sunt vindecabile doar într-o oarecare măsură, fără a putea fi vindecate sută la sută. Trist este că aceste urme nu pot fi făcute de necunoscuţi ci doar de persoane apropiate, dragi nouă, care ştiu exact locul unde urma poate fi mai adâncă şi exact în acel loc acţionează. Urmele lăsate de aceştia sunt cu atât mai adânci cu cât persoana e mai apropiată şi o considerăm un „adevărat prieten sau făcând parte din familie”. Întotdeauna urmele îşi lasă amprenta pe viaţa noastră, seamănă neîncrederea şi lasă resentimente.

Urme....

By BJ

Viaţa......

Stăteam gândindu-mă la viaţă...la călătoria nostră pe acest pământ. Mă gândeam la viaţa noastră plină de probleme, griji şi frustrări. O viaţă în care mulţi dintre noi uităm să zâmbim sau chiar nu ştim să facem acest lucru. Uităm să fim oameni sau chiar nu suntem oameni cu adevărat. Oare avem mintea aşa de scurtă încât să uităm că suntem trecători şi trăim prea puţin pentru a avea timp de uitat lucruri importante?! Suntem prinşi în vâltoarea vieţii şi îţi dai seama că ai trecut pe lângă viaţă şi ea pe lângă tine deabea când eşti într-o cârjă sau într-un azil uitat de cei dragi. Trist moment să îţi dai seama aşa de târziu şi să nu mai ai ce face decât să te resemnezi şi apoi nu îţi mai rămâne decât să suferi până la sfârşit.

Azi.....atâta vreme cât poţi spune azi...încă iţi mai poţi schimba priorităţile din viaţa ta. Reaminteşte-ţi să zâmbeşti, să te bucuri de viaţă, să te compari cu cineva mai sărac decât tine, priveşte un răsărit de soare, bucură-te de frigul din dimineaţa următoare.

Nu uita că ai doar o viaţă şi din păcate trece fără să îţi dai seama.

By BJ

"Cine nu are un bătrân să-şi cumpere." Cât adevăr!!! Este realitatea crudă. Nouă, tinerilor ne place atât de mult să fim „deştepţi”, atotcunoscători, îngâmfaţi şi surzi. Surzi când vine vorba de a asculta un sfat, inerţi când e de pus în aplicare sfatul, guralivi şi gratuiţi când oferim sfaturi. Le oferim cu atâta uşurinţă, gratuit, dăm şi rezolvări în probleme cu care nu ne-am confruntat niciodată. Suntem tari!!! Aşa arătăm că avem coloană vertebrală, că suntem independenţi, dar.....

Acest dar, ca şi interjecţie, e mai puternic şi cu o amprentă vizibilă asupra noastră.Tristă generaţie suntem, care în majoritatea cazurilor respectul, bunul simţ, onoarea au dispărut cu desăvârşire. Sunt relicve ruginite, puse într-o debara uitată de vreme şi timp. Uităm că bătrânul ce ne oferă un sfat, ni-l dă din propria experienţă, din timpul trecut peste capul lui, experienţă dobândită cu agoniseala perilor albi. Cu toate că, ei, bătrânii nu se pricep aşa bine ca tine la tehnologia modernă, nu ştiu ce înseamă 3D, 3G, bluetooth, dar au o experienţă de viaţă acumulată în ani de greutăţi şi probleme. În zilele noastre e mai uşor să-ţi câştigi respectul. E de-ajuns să deţii mulţi cai sub capotă, telefonul să facă orice (de la photo la mâncare), leptopul să aibă de la 500 GB în sus, hainele să fie neapărat înzestrate cu virgule sau pume, şi gata, ai respectul dorit. Halal respect! În cazul acesta sunt respectate lucrurile din posesie şi nu omul ca atare. Nu vreau aşa respect. Nu vreau să mă alătur unui asemenea respect josnic şi îndoielnic.

În vremurile lor (a celor mai în vârstă) respectul se câştiga prin onoare, cinste, cuvânt. Altă treabă!!! Alte valori. Valori demne de posedat. Dacă un bătrân îţi dă un sfat, fie şi demodat, fără relevanţă la timpurile actuale, acceptă-l cu blândeţe, cu un zâmbet sincer şi-o strângere fermă de mână. Fă să fie bine în relaţiile cu ei. Să nu faci în aşa fel încât să doreşti un sfat şi să nu ai de la cine primi.

Dacă ai un bătrân preţuieşte-l şi dă-i cinstea cuvenită!!!

By BJ