Va multumesc!!!!
Gloria este de scurta durata, dar obscuritatea este pentru totdeauna!!!
luni, 30 mai 2011
50 de ani
Cât pot însemna sau cât pot valora 50 de ani?!
50 de ani pot reprezenta viaţa unui regim comunist, viaţa întreagă a unui om, speranţa de viaţă a unor populaţii, ţelul greu de atins a unui bolnav incurabil sau pot reprezenta 50 de ani de la absolvirea colegiului. 50 de ani când fiecare a fost pe drumul lui, iar acum, la jumătate de secol, cu capul albit de atâţia ani este o reîntâlnire fermecătoare, plină de amintiri şi dor de vremurile demult apuse.
Să le vezi pe chip emoţia şi nerăbdarea de a se revedea. Speranţa cu care vin în suflet, de a se revedea cu cât mai mulţi colegi, speranţa de a-i revedea în viaţă. Apoi, cu toţii strânşi în faţa intrării principale a colegiului, cu bucuria gravată pe feţe, unii ajutându-se de baston, alţii de ochelari sau mai sprinteni şi glumeţi ca niciodată.
Se uitau unul la altul şi nu se recunoşteau. După o secundă, când ochiul ce fusese altădată ager, cade pe ecuson şi citeşte numele înscris, zâmbetul răsare, iar numele prinde chip în amintire, un chip atât de schimbat şi trecut, dar totuşi cu o fericire inegalabilă. Se strâng în braţe, se sărută şi imediat încep a se ivi pe buze amintirile acumulate în atâţia ani de colegialitate.
Să vezi tristeţe ca aceea, când la strigarea catalogului, se observă câţi foşti colegi sunt trecuţi în nefiinţă. Cu părere de rău le comemorează amintirea, dar cu bucurie pentru cei prezenţi, prezenţi pentru o ultimă reprezentaţie în acest format.
Ziua se termină cu o masă prietenească la care iau parte toţi, fiecare reînviind micile „bisericuţe” din timpul colegiului de mult trecut.
Totul se termină şi de a doua zi va fi tot amintire, alături de vremurile colegiului, sau de cei 50 de ani trecuţi ca o clipă în neant.
By BJ
Imagine prealută.
marți, 24 mai 2011
Armonia divină
Când te uiţi la natură nu poţi să nu te minunezi de armonia culorilor, de funcţionalitatea sistemelor, de precizia lor, de îmbinarea perfectă de care dau dovadă, de utilitatea şi bunul gust prin care se caracterizează. Atunci inevitabil te gândeşti că toate acestea nu au apărut din neant, ci au fost create cu o migală desăvârşită, de cineva mai presus de omenire, cu o forţă superioară şi cu o gândire cu mult peste a noastră. Trebuie să recunoaştem că omul, în toată măreţia lui, este limitat atât fizic cât şi mintal; Dacă ar fi să comparăm o pompă făcută de un om care poate funcţiona cel mult 20 de ani şi pompa fiecăruia din noi, inima, care funcţionează fără întrerupere şi câte 100 ani, cu miliarde de bătăi şi sute de mii de litri de sânge pompaţi - Uimitor nu?!
Deci cred că trebuie, fiecare din noi, să admită că este ceva, Cineva, care este totuşi cu mult mai superior nouă.
Peace!!!
By BJ
Imagine preluată.
sâmbătă, 21 mai 2011
21 mai 2011
O mare şărlătănie de aproximativ 120 milioane de dolari, a culminat ziua de 21 mai 2011 cu o mare minciună. Cu toate că a fost o repetiţie a anului 1994, o mulţime de oameni, în majoritate americani, au intrat în panică, au produs haos, ca mai apoi, să se aştearnă o lungă şi jenantă tăcere pentru ei. Un anumit personaj, trecut de vârsta când toate facultăţile mintale sunt acasă, a prezis că pe data de 21 mai va fi Judecata de Apoi, după ce în 1994 a prezis acelaşi lucru; bineînţeles că nu a fost după dorinţa fierbinte a acestuia şi a adepţilor lui. Mai grav este faptul că o mulţime de neştiutori s-au alăturat curentului, agitându-şi viaţa de pomană, cheltuindu-şi averile pentru propagandă, ca în final, să se recunoască bătuţi de propria gândire şi de propriul crez. Aşteptăm să vedem cui vor imputa acest efect, după ce în 1994 la eşuarea acestei preziceri au afirmat că au greşit calculele. Acum poate au greşit mintea cu care trebuiau să gândească toată acestă tărăşenie. Adepţii acelui individ merg pe sintagma „crede şi nu cerceta”, care în această problemă le-a adus doar ruşine şi neîmplinire. Ei susţin că pe baza Bibliei au extras această data de Judecată finală, dar după cum se vede, n-au citit nimic în Biblie, dacă citeau găseau pasajul în care ne este relatat faptul că despre acea Zi nu ştie nici măcar Fiul, ci doar Tatăl. Deci, nu are cum să ştie un om despre o aşa zi, cu atât mai puţin acel individ american, ce presupune că s-a bazat pe Biblie când a prezis asemnea lucru.
Prin urmare, vedem cu toţii cum au făcut vâlvă pentru nimic, au vorbit în loc să tacă, iar ruşinea, pentru a doua oară i-a acoperit din cap până în picioare. Credem cu tărie, că acest om va mai veni cu asemnea termene limită, conştient fiind că se îmbogăţeşte pe spatele credulilor şi a celor ce cred fără să cerceteze.
Aşadar îl lăsăm pe om să se ia de mână cu alt ilustru american, ce a avut neinspirata ideea de a arde un Coran, fără nici măcar un motiv, şi de a se plimba amândoi pe aleele ospiciului de care au neapărată şi neîntârziată trebuinţă. Aceste lucruri arătându-ne adevărata faţă a „locomotivei” lumii, care după cum se vede, înaintează cu toată viteza spre o negură a civilizaţiei, a bunui simţ, a decăderii morale, a deformării frumosului, a inegalităţii, a neştiinţei şi a grobianismului.
By BJ
Imagine preluată.
Etichete:
21 mai 2011,
judecata de apoi
sâmbătă, 14 mai 2011
La mulţi ani!!!
Astăzi este ziua de naştere a persoanei ce stă cu adevărat în spatele acestui blog şi care corectează toate posturile, le cosmetizează şi le face citibile. Îţi mulţumesc pentru acest lucru şi îţi doresc multă sănătate, împlinire şi fericire.
LA MULŢI ANI A!!!
By B:)
Etichete:
La multi ani
duminică, 8 mai 2011
Accident de avion
Doi prieteni stau de vorba.
- Ce ai patit de esti lovit tot?!
- Am avut accident de avion!
- Si cum ai scapat cu viata din asa accident?!
- Pai mergeam pe strada si ma uitam in sus dupa un avion si am picat intr-o groapa!!!
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)


